Schimabre denumire S.R.L.-D

 

TERMEN LIMITA !

Pentru preschimbarea sintagmei SRL-D in SRL.

*numai pentru SRL-D -urile infiintate in 2011

 

Comunicat ONRC

La data de 31 decembrie 2014, 3224 de societăţi și-au pierdut calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, ca urmare a împlinirii termenului de 3 ani de la data înfiinţării acestora. Astfel, reprezentanţii acestor societăţi trebuie să facă demersurile necesare pentru schimbarea sintagmei S.R.L.-D. în S.R.L. sau să opteze pentru altă formă juridică.

Potrivit articolului 6, aliniatul (1), lit. a, din Ordonanța de urgență nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde, prin efectul legii, la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării”.

Astfel, conform aceluiaşi articol, aliniatul (2), „în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, societatea respectivă are obligaţia să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Oficiul National al Registrului Comertului a pus la dispozitia agentilor economici lista SRL-D -urilor care sunt obligate ca pana in data de 06 martie 2015 sa-si modifice denumirea, prin inlocuirea sintagmei SRL-D cu SRL. 

Pentru a verifica daca va aflati pe lista publicata de ONRC consultati situatia pe judetul Timis.

Lista srl-d din jud.Timis care trebuie sa-si schimbe denumirea.docx

CONTACTEAZA-NE ACUM !


e-mail: infiintarifirmetimis@gmail.com

tel. 0723 107 110